Istoria Politehnicii

Scurtă incursiune.

1947

Septembrie. Se înfiinţează echipa de handbal în 11 a Politehnicii Timişoara. Studentul din anul al cincelea de la Facultatea de Mecanică, Mihai Popa, i-a trimis o telegramă profesorului de sport, de la Mediaş, Gheorghe Gunesch, prin care l-a informat de posibilitatea înfiinţării unei echipe în cadrul clubului sportiv Politehnica.

1947

Septembrie. Primul meci al Politehnicii a fost cu echipa elevilor Liceului Piarist din Timişoara; studenţii s-au impus cu 14-0. Prima partidă în deplasare, s-a disputat tot în luna septembrie 1947, la Lugoj. Jocul s-a terminat cu victoria gazdelor, scor 6-4.

1948, 21 martie

Primul meci oficial s-a desfăşurat la Timişoara, contând pentru Cupa României. Pe Stadionul UMT, Poli a întâlnit pe CSM Lugoj, scor 7-3 pentru studenţi.

1950

Prima medalie cucerită de Ştiinţa Timişoara, la handbalul în 11; bronz la capătul Diviziei A de băieţi, în urma echipelor CCA Bucureşti (Steaua) şi Metalul Sibiu.

1956

Primul titlu de campioană! Ştiinţa Timişoara a câştigat competiţia internă la golaveraj, în faţa echipei CCA Bucureşti. Bănăţenii au avut raportul de golaveraj 1,51, iar CCA 1,49 (golaverajul se calcula prin împărţire). Pe 18 noiembrie 1956, în deschiderea meciului de fotbal Ştiinţa Timişoara – CCA, echipei de handbal Ştiinţa i-au fost înmânate cupa şi tricourile de campioană a României.

1959

Prima medalie la handbal în 7! Bronz, după finala mică în care Ştiinţa Timişoara a învins Tehnometal Timişoara cu 29-21.

1961

Ştiinţa, vicecampioana României! Timişorenii au terminat pe locul al 2-lea turneul final câştigat atunci de Dinamo Bucureşti.

1979

Politehnica, vicecampioana României! Violeţii au terminat la un singur punct în spatele celor de la Steaua Bucureşti.

1983

Prima finală de Cupa României! Meciul s-a jucat la Bucureşti şi a fost câştigat atunci de HC Minaur Baia Mare cu 29-22.

1985

1985 – medalie de bronz, în campionat, după Steaua Bucureşti şi Minaur Baia Mare.

1985

1985, 3 noiembrie – debutul oficial în cupele europene. Politehnica a jucat, la Timişoara cu Tatran Presov (Cehoslovacia), scor final 19-19.

1986

Medalie de bronz, în campionat, după Dinamo Bucureşti şi Steaua Bucureşti.

1986

Politehnica Timişoara, câştigătoarea Cupei României! Victorie, la Craiova, cu 23-20, în meciul contra celor de la Dinamo Bucureşti.

1987

Politehnica, vicecampioana României! Timişorenii s-au clasat pe locul 2, după Steaua Bucureşti.

1988

Politehnica, finalistă în Cupa României! Dinamo Bucureşti a învins formaţia timişoreană cu 21-15.

1991

Politehnica Timişoara, campioană a României! A fost primul titlu naţional, la handbal în 7, cucerit de o echipă din afara Capitalei. Decisive au fost victoriile directe cu Dinamo Bucureşti, 27-23 acasă şi 29-20 în deplasare.

2007

Challenge Cup

2016

Medalie de bronz, Politehnica! Bănăţenii s-au impus în finala mică, din play-off, contra celor de la Potaissa Turda, 31-29 şi 32-29.

2016

Record în cupele europene! SCM Politehnica Timişoara a reşit cinci victorii consecutive în Cupa EHF: 26-22 şi 25-21 cu Polva Serviti (Estonia), 24-23 şi 27-26 cu Arendal (Norvegia) şi 27-22 cu RD Riko Ribnica (Slovenia).

Abonează-te la newsletterul nostru pentru ultimele știri despre SCM Politehnica

SCM Politehnica Timișoara

Campionii României - 1991
Câștigătorii Cupei României - 1986
Campionii României la Handbal în 11 - 1956

© 2017 SCM Politehnica Timișoara | Design Doru Costică
Hosting asigurat gratuit de Presslabs

POLI în Social Media

Pin It on Pinterest