SHOW ALB-VIOLET! URMEAZĂ VASLUI ŞI BACĂU!

Spectaculoasa victorie a handbaliştilor timişoreni din prima etapă a returului, scor 32-24, a avut un preţ destul de mare – accidentarea a doi jucători: Marko Lasica şi Andrei Santeiu. Cei doi se adaugă altor băieţi cu probleme fizice, însă cu dorinţă de a juca în ultimele meciuri oficiale din acest an. Antrenorul Pero Milosevic s-a declarat impresionat de forţa propriilor jucători în condiţiile unei partide încheiate la intensitate maximă. Tehnicianul muntenegrean a scos în evidenţă apărarea din ce în ce mai bună şi câteva acţiuni spectaculoase pe atac, inclusiv dubla aeriană finalizată de golgheterul Marjanovic.

“Tot jocul nostru a fost foarte bun, cu excepția primelor 20 de minute, când am ratat pe interi și pe extreme, ei au dat câteva goluri pe contraatac, a intervenit și frica băieților noștri și am fost aproape de blocaj. Trebuie menționat că jucăm la un nivel înalt cam din luna august, nu putem fi tot timpul acolo, nici băieții nu sunt mașini. Îi felicit și pe cei de la Călărași, pentru că au venit și au jucat excelent și ei. Au o bancă lungă, nu au problemele noastre, inclusiv cele financiare.”

Pero Milosevic, antrenor SCM Politehnica

Bănăţenii au foarte puţin timp la dispoziţie pentru recuperare şi pentru pregătirea jocului de campionat de la HC Vaslui, programat miercuri, 13 decembrie, la ora 18,30. A fost stabilită data şi ora meciului de Cupa României, din sferturile de finală ; întâlnirea SCM Politehnica – Ştiinţa Bacău se va disputa sâmbătă, 16 decembrie, de la ora 14, la sala Constantin Jude.

Filip Marjanovic

Filip Marjanovic

Golgheterul echipei

174 de goluri în culorile alb-violet în acest sezon!

Vezi toată echipa Politehnicii!

Vezi toată echipa!
Mai multe știri

SĂ-I SUSŢINEM PE BĂIEŢI!

SĂ-I SUSŢINEM PE BĂIEŢI! Ultimul meci oficial al anului 2017 face ca echipa noastră să se apropie de unul dintre obiectivele sezonului intern – prezența în turneul Final Four al Cupei României. Jocul din sferturile de finală, dintre SCM Politehnica şi Ştiinţa Bacău e...

citește mai mult

URCĂM PE LOCUL 2!

URCĂM PE LOCUL 2! Alb-violeții au reușit o prestație convingătoare și în ultimul meci de campionat din 2017, câștigat la HC Vaslui cu 35-28, după ce și la pauză timișorenii aveau un avantaj de luat în seamă, 17-14. Victoria de față îi propulsează pe ”studenți” pe...

citește mai mult
Abonează-te la newsletterul nostru pentru ultimele știri despre SCM Politehnica

SCM Politehnica Timișoara

Campionii României - 1991
Câștigătorii Cupei României - 1986
Campionii României la Handbal în 11 - 1956

© 2017 SCM Politehnica Timișoara | Design Doru Costică
Hosting asigurat gratuit de Presslabs

POLI în Social Media

Pin It on Pinterest

Distribuie articolul

Trimite știrea prietenilor tăi!