ÎNCEPEM RETURUL!

Partea a doua a sezonului regulat începe, pentru echipa noastră, cu o partidă dificilă, în care adversarul a provocat echipei alb-violete una din cele trei înfrângeri ale primei părți de sezon. Cu siguranță, jucătorii SCM Politehnica Timișoara își aduc aminte cum au condus la 8 goluri diferență și s-au văzut învinși într-un meci din care puteau obține, cu siguranță, mai mult. Întâlnirea bănățenilor cu Dunărea Călărași e programată duminică, 10 decembrie, la ora 16,30, la sala ”Constantin Jude”.

Formația timișoreană s-a confruntat cu unele probleme de sănătate ale căpitanului Cristian Fenici, care a fost menajat în partida de Cupa României, de la mijlocul săptămânii. O altă problemă medicală a constituit-o cea a interului dreapta Uruianu, care a simțit unele dureri la umărul drept în timpul confruntării cu Suceava și de aceea nu a evoluat mai mult, deși antrenorul Pero Milosevic ar fi dorit acest lucru. Tehnicianul muntenegrean a catalogat jocul cu Călărași, drept cel mai important al acestei perioade de toamnă/iarnă; ”cred că e așa, pentru că vine la Timișoara cel mai greu adversar pe care l-am primit în propria sală și pentru că noi venim după foarte multe meciuri în care am făcut efort pentru a obține o serie pozitivă de rezultate”, a spus Pero înaintea jocului cu formația din Bărăgan.

Clubul nostru face apel la spectatorii ce vor fi la meci, să vină cu jucării sau alimente neperisabile, duminică pentru a le dona în pauza meciului. Fii Moș Crăciun pentru un copil necăjit!

Filip Marjanovic

Filip Marjanovic

Golgheterul echipei

174 de goluri în culorile alb-violet în acest sezon!

Vezi toată echipa Politehnicii!

Vezi toată echipa!
Mai multe știri

SĂ-I SUSŢINEM PE BĂIEŢI!

SĂ-I SUSŢINEM PE BĂIEŢI! Ultimul meci oficial al anului 2017 face ca echipa noastră să se apropie de unul dintre obiectivele sezonului intern – prezența în turneul Final Four al Cupei României. Jocul din sferturile de finală, dintre SCM Politehnica şi Ştiinţa Bacău e...

citește mai mult

URCĂM PE LOCUL 2!

URCĂM PE LOCUL 2! Alb-violeții au reușit o prestație convingătoare și în ultimul meci de campionat din 2017, câștigat la HC Vaslui cu 35-28, după ce și la pauză timișorenii aveau un avantaj de luat în seamă, 17-14. Victoria de față îi propulsează pe ”studenți” pe...

citește mai mult
Abonează-te la newsletterul nostru pentru ultimele știri despre SCM Politehnica

SCM Politehnica Timișoara

Campionii României - 1991
Câștigătorii Cupei României - 1986
Campionii României la Handbal în 11 - 1956

© 2017 SCM Politehnica Timișoara | Design Doru Costică
Hosting asigurat gratuit de Presslabs

POLI în Social Media

Pin It on Pinterest

Distribuie articolul

Trimite știrea prietenilor tăi!